Feeds:
Articole
Comentarii

pe scaunul dentistului, desigur.
Sunt sigură că majoritatea aveți o frică sau o anxietate când vine vorba despre el, dar la mine e cea mai mare frică a mea. Probabil și psihicul își are partea lui de vină. De voie, de nevoie de două săptămâni urc pe acel minunat scaun.
Crestută la țară, de bunici, părinți plecați la muncă, spălatul pe dinți nu era ceva zilnic. Ceea ce acum se cunoaște. Și moștenirea genetică la fel.
Dragi copiii, dragi tineri spălaţi-vă  pe dinți. Dragi părinți  învățați-vă  copiii ca spălatul să fie o activitate zilnică, distractivă si necesară. Eu m-am învăţat, singură, prea târziu. Acum lupt să păstrez ceea ce este bun și să repar ceea ce este defect.
În caz că intervenția dentistului este necesară încercaţi să îl găsiți prin recomandări și nu alegând cel mai frumos cabinet stomatologic care vă  apare în cale (done that, experienţă excretabilă, dinte pus doar ca să fie pus, căzut de două ori în doi ani, în condițiile în care eu nu mâncam deloc pe el plus extracţie dureroasă, la care peste un timp alt dentist mai găsește o bucată de rădăcină). Recomandarea rullz.
Și comunicaţi, comunicaţi, comunicaţi cu el. Și documentaţi-vă. Sunt sigură că mai sunt persoane care se lasă la mâna lui, că el știe ce face, ceea ce un dentist bun va ști ce trebuie făcut dar nu strică să puneţi și voi câteva întrebări. De ce nu așa și de ce așa. De ce nu din acel material și  de ce nu din celalalt. Și citiți și voi despre problema voastră pe internet, dintr-o carte. De cele mai multe ori vă va speria dar ve-ţi ști și cu ce vă veți confrunta.
Acestea fiind spuse mă duc să mă pregătesc sufletește de o întâlnire super romantică cu acel mirobolant scaun 😁😁😁

Vorbeam zilele trecute cu o amica si ne povesteam, asa ca intre fete, despre relatiile noastre. Ii povestisem mai demult ca eu ii las iubitului meu biletele prin casa, cu declaratii de dragoste, poezioare, sau o simpla inimioara desenata pe o bucata de hartie (le pastreaza pe toate lipite cu magneti, pe usa frigiderului). Ea, ramanand surprinsa de comportamentul meu ma intreaba de ce.

De ce sa nu spun? De ce sa nu arat daca asta simt?  De ce ?

El nu este obligat sa-mi raspunda la fel sau sa-mi zica des. Eu vreau sa o spun si sa o arat pentru ca asta simt si vreau sa stie.

O sa se plictiseasca?  Nu stiu, la fel cum nu stiu cat o sa dureze povestea asta ( desi ma gandesc la cel putin 1000 de ani😀 ), la fel cum nu stiu ce ne aduce ziua de maine.

E necesar sa-mi raspunda la fel? Ahhh, daca nu raspunde inseamna ca nu simte?  In cazul meu nu. Eu fac lucrurile pentru ca vreau sa le fac si nu astept nimic in schimb. Si daca nu raspunde la fel asta nu inseamna intotdeauna ca nu simte ca mine ( sau ca voi). Poate pur si simplu arata in alte moduri.

Sa nu va fie frica sa spuneti ce simtiti, sa nu va fie frica sa o aratati…

Niciodata nu stim ce se va intampla, cum se va intampla, sau cum se va sfarsi pana nu ajungem in acel punct dar daca, intre timp, avem posibilitatea sa spunem ceea ce simtim de ce sa nu profitam?😉

*Te iubesc!

**Scuzati pentru lipsa diacriticelor dar laptopul pe care scriu acum inca e un mister pentru mine😀

trecutul n-o să se mai întoarcă niciodată, viitorul e incert iar prezentul e tot ce avem.

Dragii mei,

învăţaţi să trăiţi prezentul, să iubiţi prezentul, să profitaţi de toate şansele şi să învăţaţi din el. Şi să aveţi parte de oameni frumoşi

*

Prezentul meu e frumos şi intenţionez să mă bucur de el. Alături de oameni frumoşi.

*

„Inima mea judecă dragostea. Nu impune limite şi nu are cerinţe. E ca şi cum ea decide ce îi place, şi recunoaşte dragostea fără să mă consulte. Inima îmi bate mai tare şi mai repede atunci când recunoaşte dragostea, şi pur şi simplu mă lasă fără suflare. Am cunoscut ce înseamnă dragostea şi am pierdut-o, şi nu voi fi mulţumită cu un bărbat care nu este capabil să îmi ofere inima lui întreagă.”

Ca un păienjeniş tăcerea se întinde prin unghere,
Câteva raze mai clipesc stinghere, prin unghere.
Şi iată, visul vine pe furiş şi intră în odaia mea, tiptil, ca un copil,
Pe la fereastră, ca un bătrân cântând din flaut, trece, vântul rece…
Cu atâtea vise în traista lui albastră…
Tăcere… Ochii zilei s-au închis.
În seara asta, ce-mi mai spui tu-n vis,
Te-ascult, vorbeşte-mi, dar încet, încet şi mult!
Şi vorba ta să semene tăcerii.

Grey’s Anatomy #115

„ În viaţă am întâlnit mulţi rezidenţi la chirurgie. Toţi sunt dependenţi de operaţii. Sunt mai importante decât mâncarea, decât somnul, devin cel mai important lucru. Ce nu ştiu ei că viaţa trăită în acestă euforie îi poate distruge. Unii reuşesc să meargă mai departe. Ajung cu bine de cealaltă parte. Supravieţuiesc cu sănătatea mentală intactă. Devin doctori mai buni şi oameni mai puternici. Eu nu am reuşit. Eu am cedat. Nu am omorât pe nimeni. Şi mulţumesc cerului pentru asta. Dar am rănit oameni şi m-am speriat de moarte pe mine însumi. Munca asta te schimbă. Pacienţii, colegii tăi, vă schimbaţi unii pe alţii. Nu vă trece prin cap că o să vă pierdeţi calea cea dreaptă. Dar ce se întâmplă în acest spital… să ţineţi minte de ce aţi venit în acest spital. L-aţi rostit în ziua în care aţi absolvit facultatea de medicină. Aţi depus jurământul de medic. Amintiţi-vă de el. Lipiţi-l pe uşa vestiarului, pe oglinda de la baie pentru că este foarte uşor să te rătăceşti.  ” – S6 E15

Grey’s Anatomy #114

„Bisturiul chirurgical este făcut din oţel sterilizat, carburat şi inoxidabil. E o îmbunătăţire majoră faţă de la primul bisturiu, care era aproape doar un băţ ascuţit. Medicina se reinventează constant. Asta înseamnă că şi chirurgi sunt nevoiţi să se reinventeze. Sunt constant sub presiunea de a se adapta la schimbări. Poate fi un proces dureros. Dar fără el am face paşi înapoi, în loc să mergem înainte. Trebuie să continuăm să ne reinventăm aproape în fiecare minut pentru că lumea se poate schimba într-o clipită. Şi nu ai timp să priveşti înapoi. Uneori schimbarea ne e impusă. Câteodată are loc accidental. Şi profităm de ele. Trebuie să găsim constant metode cu care să ne facem bine. Aşa că ne schimbăm. Ne adaptăm. Creăm noi versiuni ale noastre. Doar trebuie să fim siguri că acestea sunt mai bune decât ultima.” – S6 E14

%d blogeri au apreciat asta: